O istorie mereu vie

Comunitatea s-a închegat încă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea din cei plecaţi atunci din Papingo şi Vlasti – sate de munteni epiroţi şi macedoneni. Au venit în Mehedinţi, i-au tras şi pe alţii după ei, s-au înrudit cu români, au făcut avere, s-au implicat în viaţa oraşelor, târgurilor şi satelor unde şi-au avut rostul. Încet, încet vitregia vremurilor a făcut ca această comunitate greacă să-şi piardă forţa economică, să ajungă tot mai mult un mănunchi de nostalgici, reunindu-se când şi când, ca să evoce frumuseţea traiului de odinioară sau perenitatea valorilor elene. Până într-o zi când s-a produs un adevărat miracol.

Comunitatea a încetat a fi doar nostalgică şi s-a lăsat antrenată într-un complicat şi laborios proces de re gă sire, de căutare a rădăcinilor, de evaluare a ceea ce a fost, ce este şi mai ales de ceea ce poate fi în continuare. Artizanii acestei revigorări sunt doi profesori de istorie, dr. Paula Scalcău, preşedinta comunităţii elene din oraş, şi dr. Tudor Răţoi, directorul Arhivelor Naţionale Judeţene. Ieşind din matca obişnuită a istoricilor care cercetează liniştiţi trecutul glosând pe marginea informaţiilor culese, cei doi au făcut neobosiţi legături între esenţa documentelor de odinioară şi viaţa ca atare a comunităţii. Au mers şi mai departe stabilind o apropiere sufletească impresionantă cu locuitorii actuali ai satelor de obârşie, rude ale severinenilor greci din zilele noastre. Aceasta e substanţa volumului de faţă: istorie şi viaţă cotidiană. La un moment dat părea că totul a fost spus în ce ea ce priveşte istoria comunităţii greceşti din Mehedinţi. Documentele pe care cei doi le descoperă în arhive, biblioteci, case particulare, locuri de veşnică odihnă ori mărturisiri orale dovedesc contrariul. În plus, vizitele reciproce ce îşi fac grecii din Mehedinţi, Papingo şi Vlasti, cimentează în chip duios apartenenţe etnice, odată cu ideea că dincolo de a fi greci sau români sunt tot mai mult europeni.

Georgeta Filitti