NIKOS KAZANTZAKIS (1883-1957) s-a născut la Iraklion, în insula Creta, unde a fost şi înmormântat. Între 1902 şi 1906 a urmat dreptul la Universitatea din Atena, apoi, timp de doi ani, şi-a continuat studiile la Paris, unde a audiat cursurile filozofului Henri Bergson. A străbătut Grecia şi lumea în lung şi-n lat, călătorind ca nici un alt scriitor grec.   Aflat veşnic în conflict cu autorităţile din ţară pentru opiniile sale îndrăzneţe (asemenea prietenului său Panait Istrati, era ataşat ideilor de stânga), deşi a îndeplinit o vreme şi funcţii publice, a găsit mai multă preţuire în străinătate decât în Grecia. A fost nominalizat în mai multe rânduri la Premiul Nobel. A primit, în 1956, Premiul pentru Pace la Viena. În jumătatea de secol dăruită literaturii, a fost creatorul unei opere de dimensiuni impresionante: poezie (Odiseea. O continuare modernă conţine 33 333 de versuri, 1938), proză (în afara celebrei Viaţa şi peripeţiile lui Alexis Zorbas, 1946, a scris romane care sunt tot atâtea momente de referinţă ale literaturii secolului XX – între care Hristos răstignit din nou, 1948, Ultima ispită a lui Hristos, terminat în iulie 1951, dar publicat în Grecia în 1955, şi Căpitan Mihalis, 1953), dramaturgie, memorialistică (autobiografia Raport către El Greco, apărută după moartea sa, în 1961; cărţile de călătorie ale lui Kazantzakis au reputat, de asemenea, un mare succes), eseuri şi traduceri (Divina Comedie, Iliada, Odiseea etc.). S-a bucurat de celebritate în lume ca nici un alt autor grec, deţinând recordul de traduceri: în peste 100 de ţări.